HotInfo>Blog

Energie naturala, Ecologie,Presa, Opinii, Divertisment, Diverse.

Archive for the ‘ENERGIE NATURALA’ Category

Flosirea si descoperirea unor noi forme de energie alternativa

Energia viitorului: fără reţea electrică

Posted by Florian pe 15 Noiembrie, 2012,9:03

Ce-ar fi dacă am genera electricitate prin panourile ferestrelor? Sau dacă am obţine controlul suprem asupra esenţei energiei, electronul?, se intreabă Justin Hall-Tipping pe Ted.com.

Să ne gândim  la spaţiul pe care-l folosim mai tot timpul. O cantitate de energie uriaşă provine de la soare. Ne place lumina care intră în cameră, dar în mijlocul verii, toată căldura intră în camera pe care încercăm s-o menţinem răcoroasă. Iarna, e exact invers. Încercăm să încălzim spaţiul în care ne aflăm, dar căldura se pierde prin fereastră.

N-ar fi oare grozav dacă fereastra ar putea direcţiona căldura în interiorul camerei dacă e nevoie sau în afară, înainte să intre? Un material care poate face asta este un material remarcabil, carbonul, care îşi schimbă structura printr-o reacţie incredibilă în care grafitul e sublimat cu jet de vapori şi când vaporii de carbon se recondensează, se solidifică într-o structură diferită: o reţea hexagonală tubulară. Dar acest carbon hexagonal, numit nanotub de carbon, e de o sută de mii de ori mai subţire decât firul de păr. E de o mie de ori mai conductiv decât cuprul.

Carbonul obişnuit e negru, iar la scară nanometrică, e transparent şi flexibil. În această formă structurală, dacă-l combin cu un polimer şi-l aplic pe fereastră, când e în starea sa colorată va reflecta toată lumina şi căldura, iar în faza transparentă va lăsa toată lumina şi căldura să treacă, cu faze intermediare posibile.

Imaginaţi-vă că n-ar trebui să folosim lumina artificială pentru a circula noaptea.Cu ajutorul a două materiale nanometrice: un detector şi un imager, preiau toate undele infraroşii disponibile noaptea, le transformă în electroni în interspaţiul celor două pelicule şi permite vizualizarea unei imagini transparente.Transparenţa e esenţială. E o peliculă prin care poţi vedea.

Centrala electrică de mâine nu e o centrală.Până acum, cea mai bună alternativă pentru stocarea energiei  pe care o avem e ceva conceput în Franţa cu 150 de ani în urmă, bateria acidă cu plumb. Din perspectiva cost / eficienţă e tot ce avem mai bun.

Aşa a fost construit EBox.

EBox testează nanomateriale noi capabile să stocheze electroni pe exterior, să-i ţină până ai nevoie de ei şi apoi să-i elibereze şi să-i transfere. Asta înseamnă că putem genera energie fără poluare, eficient şi ieftin chiar în locul în care ne aflăm. Este energia noastră şi dacă nu ne trebuie, o putem redirecţiona sau stoca pe fereastră şi să o trimitem sub formă de fascicul de lumină către alte locuinţe.

Iar pentru asta nu avem nevoie de o reţea electrică între noi. În viitor, reţeaua electrică nu va mai exista, iar energia, nepoluantă şi eficientă, va fi într-o zi gratuită.

VIDEO – http://on.ted.com/HallTipping  setati subtitrare in limba romana

Posted in ACTUALITATE, ECOLOGIE, ECONOMIE, ENERGIE NATURALA | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Gauri negre ale istoriei – Nicola Tesla – Documente secrete – Video documentar

Posted by Florian pe 28 Ianuarie, 2012,13:42

Tesla moare, în plin război mondial. Invenţiile lui puteau schimba oricând soarta războiului, deci era firesc ca documentele şi notele savantului să devină o “comoară” vânată de serviciile secrete. FBI-ul s-a pus în mişcare, de teamă ca acestea să nu ajungă pe mâna Axei sau a sovieticilor.
A doua zi după moartea lui Tesla, dimineaţa, nepotul acestuia, Sava Kosanovic – oficial iugoslav dornic de avansare, suspectat că ar avea legături cu partidul comunist din ţara sa – se grăbea să ajungă în camera unchiului său de la hotelul New Yorker. Până când a ajuns el, corpul lui Tesla fusese deja ridicat, iar Kasanovic bănui că cineva scormonise deja prin lucruri. Avea dreptate: lipseau documente tehnice şi un caiet negru cu câteva sute de pagini, câteva dintre ele marcate “Guvernul” – pe care el ştia că unchiul său le păstra.

Documentele rămase au fost preluate de autorităţi şi anlizate de Biroul de Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare. Concluzia dată publicităţii era menită să distragă atenţia de la importanţa uriaşă a muncii savantului: “Ideile şi eforturile lui Tesla din ultimii 15 ani au, în principal, un caracter speculativ, filosofic şi într-o oarecare măsură de promovare, adeseori referindu-se la producerea şi transmiterea fără fire a energiei electrice; nu sunt prezentate metode şi principii noi, solide şi funcţionale pentru a le pune în practică”.
În 1952, restul de documente şi bunuri ale lui Tesla au fost trimise lui Sava Kosanovic, la Belgrad. Aici a fost creat un muzeu în onoarea marelui inventator. Timp de mulţi ani, în timpul regimului comunist al lui Tito, sovieticii au fost singurii care au avut acces la documente.

Pe tot parcursul Războiului Rece, confruntarea s-a dat în jurul realizării practice a armelor şi surselor de energie propuse de Tesla. Se urmărea crearea unei arme care să protejeze America de un eventual război nuclear. Oficial, proiectul a fost un eşec. În realitate, nu se ştie până unde au mers realizările. Ideile lui Tesla sunt şi astăzi insuficient înţelese şi valorificate. Să nu uităm că el a propus ca sursă de energie forţa gravitaţională sau magnetismul, ori că este părintele armelor numite azi “psihotronice” care presupun un control al minţii umane prin intermediul undelor de înaltă frecvenţă, cu efectul îmbolnăvirii subite sau morţii.

Maşina de zbor Tesla: OZN-ul de azi

teslaflyingmachine.jpg

FENOMEN – Documentar video

– Arhivele Pierdute – Secretele „Rătăcite” ale lui Nikola Tesla

––––––-

Articolul intreg in :Altermedia.info
NICOLAE TESLA, “UN ROMÂN VENIT DIN ALT SPAŢIU” (III)

(va urma)

Posted in ENERGIE NATURALA, GAURI NEGRE ALE ISTORIEI, ISTORIE, STIINTA | Etichetat: , , , , , , , , , | 16 Comments »

Ce mai inventeaza inginerii iesiti la pensie

Posted by Florian pe 21 Noiembrie, 2010,9:19

Deschiderea automata a draperiilor din living .

Posted in DIVERTISMENT, ENERGIE NATURALA, STIINTA, UMOR, VIDEO | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Declaratie soc: SUA detine o intreaga flota stelara

Posted by Florian pe 11 Octombrie, 2010,11:09

Este declaratia soc a unuia dintre cei mai cunoscuti hackeri din toate timpurile, scotianul de 48 de ani, Gary McKinnon. In prezent, McKinnon este judecat pentru spargerea codurilor de securitate ale Pentagonului si ale NASA intre anii 2001-2002, insa autorul acestei fapte este de cu totul alta parere. El sustine ca SUA vrea sa faca din el un exemplu pentru oricine ar mai divulga secretele guvernului american cu privire la existenta vietii extraterestre.
Scotianul sustine ca a patruns in bazele de date ale celor doua organizatii in incercarea de a gasi dovezi cu privire la existenta extraterestrilor. In schimb, sustine acesta, a gasit mult mai mult decat se astepta. McKinnon a declarat in fata judecatorilor si a presei ca a gasit dovezi ale tehnologiilor de origine extraterestra, a existentei energiei capabile sa stopeze procesul de incalzire globala, ale dispozitivelor antigravitationale si, peste toate, a existentei unei adevarate flote stelare, capabile sa strabata distante uriase prin spatiul cosmic.

 

In mod bizar, niciun reprezentant al acuzarii nu a negat spusele lui McKinnon. Ceea ce isi doresc, insa, autoritatile americane este ca scotianul sa fie extradat si sa primeasca o pedeapsa maxima de 60 de ani intr-o inchisoare de maxima securitate din SUA.
In prezent, Mckinnon s-a adresat Curtii Europene pentru Drepturile Omului si autoritatilor britanice pentru a refuza extradarea. Mai mult, Partidul Conservator Britanic a si demarat un proiect prin care cazul scotianului sa devina varful de lance in schimbarea legislatiei si a legii extradarii, sustinand neconditionat apararea acestuia.

 

Statele Unite ale Americii detin o intreaga flota stelara

Surse: THE DAILY GALAXI, RUFON FORUM, DESCOPERA.ro

Posted in ACTUALITATE, ENERGIE NATURALA, EVENIMENT, STIINTA, VIDEO | Etichetat: , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Alchimia albinelor – mierea si alte produse apicole

Posted by Florian pe 10 Octombrie, 2010,17:01


 Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu, Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui. Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime.

Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat?

Să facem mai întâi puţină istorie…E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi. Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar. Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim. S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol. Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup.


În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere. Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că «este bună». Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie. Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ? Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni. Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman. Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist. În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie. Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb.

Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele.

Citește restul acestei intrări »

Posted in ACTUALITATE, ECOLOGIE, ENERGIE NATURALA, SANATATE, STIINTA | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Cum confectionezi un panou solar ieftin

Posted by Florian pe 10 Octombrie, 2010,8:21

In 2002, mecanicul iesit la pensie Jose Alano a transformat un morman de PET-uri si cartoane intr-un incalzitor de apa solar, o metoda simpla si ieftina de reciclare si de economisire a energiei. De atunci, mii de locuitori din tara sa natala, Brazilia, pun bani deoparte si recicleaza deseuri gratie inventiei sale.

(articol preluat de pe The Ecologist)

Ideea i-a venit fostului mecanic cand a observat lipsa serviciilor de colectare si reciclare a deseurilor din orasul sau de bastina, Tubarao, scrie The Ecologist. Cum a refuzat sa arunce pe camp sticlele de plastic, cutiile si alte deseuri reciclabile, Jose Alano si-a dat seama ca avea o camera plina ochi cu gunoaie. Asa ca si-a folosit cunostintele de baza in materie de sisteme solare de incalzire a apei si, impreuna cu sotia sa, a construit o versiune alternativa din 100 de PET-uri si 100 de cutii de lapte. Citește restul acestei intrări »

Posted in ACTUALITATE, ECOLOGIE, ECONOMIE, EDUCATIE, ENERGIE NATURALA, EVENIMENT | Etichetat: , , , , , | 14 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: