HotInfo>Blog

Energie naturala, Ecologie,Presa, Opinii, Divertisment, Diverse.

In noaptea de sambata spre duminica se trece la ora de vara

Posted by Florian pe 26 Martie, 2009,11:52


Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau teritorii pe timpul unei părţi a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii şi până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.

Acest sistem reintrodus in Romania din 1997, are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.

In noaptea de sambata 28 spre duminica 29 martie, Romania va trece oficial la ora de vara.

Astfel, ora 3.00 va deveni ora 4.00, diferenta fata de timpul universal (GMT) fiind de trei ore.

Ora 3 devine ora 4

Ora 3 devine ora 4

In tara noastra, ora de vara este corelata cu orarul practicat in statele Uniunii Europene, care isi schimba ora in ultima duminica a lunii martie si in ultima duminica a lunii octombrie.

Util: Ora pe glob
Ora instant in cele mai importante orase de pe Glob

Comenteaza si da mai departe>>

Comenteaza si da mai departe !


Add To Favorites

Bookmark and Share

Trimite acest link ->copy & paste pe Messenger in lista ta de prieteni

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: