Guvernul a aprobat cea de-a treia varianta a taxei auto
Scris de FLORIAN pe 21 aprilie, 2008
Guvernul a aprobat, in sedinta de astazi, ordonanta de urgenta privind cea de-a treia formula de calcul a taxei auto, anunta televiziunile de stiri. Taxa de poluare auto ar urma sa fie calculata, de acum inainte, in functie de datele tehnice ale fiecarei masini in parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon si de noxe. Statul va restitui diferenta dintre noua si vechea formula de taxa celor care au platit-o deja pe aceasta din urma. Dupa noua grila, aplicabila de la 1 iulie, taxa creste pentru masinile noi vandute in Romania, in timp ce valorile scad la jumatate pentru autovehiculele Euro 1 si Euro 2 cu motoare de pana in 2.000 de centimentri cubi, taxa ramanand totusi mai mare pentru automobilele vechi de import.
Continuare >
UPDATE (22/04/08)
Dezbatere publica inutila pe tema taxei de poluare auto
Dezbaterea publica pe tema viitoarei taxe auto, organizata cu guvernul, s-a dovedit a fi inutila. Executivul a aprobat, in sedinta de luni, ordonanta de urgenta referitoare la introducerea taxei de poluare auto, prin care urmeaza a fi inlocuita, de la 1 iulie, actuala taxa de prima inma-triculare. Textul ordonantei este in esenta acelasi cu acela din proiect, formula de calcul a taxei si cuantumul acesteia nefiind modificate.
Ordonanta de urgenta nu contine insa niciuna dintre concluziile audierii publice desfasurata intre 2 si 10 aprilie tocmai pe tema viitoarei taxe auto. Principala problema ridicata de participantii la dezbatere a fost ca taxarea in functie de poluare sa se faca pentru toate autovehiculele inscrise in Romania, si nu doar pentru cele inmatriculate pentru prima data. Initial, guvernul a propus o taxa de prima inmatriculare, iar acum, dupa a treia modificare, este de fapt o taxa de poluare. Cetatenii sunt de acord cu principiul “poluatorul plateste”, dar vor ca sa se inteleaga in mod clar ca este vorba despre o taxa de poluare si, deci, ca toti proprietarii de masini sa plateasca, declara, la prezentarea concluziilor dezbaterii publice, Radu Nicosevici, presedintele Academiei de Advocacy - organizatia nonguvernamentala care s-a ocupat de desfasurarea dezbaterii. Guvernul nu era obligat sa tina cont de aceste concluzii - si nici nu a facut-o, insa in acest context este de neinteles de ce a mai fost organizata respectiva dezbatere.
Calculatorul noii taxe auto se gaseste pe : http://www.financiarul.com
TAXA AUTO, LA UN PAS DE A FI DECLARATA NECONSTITUTIONALA
13.05.2008
La cel de-al treilea termen al procesului contra taxei auto, intentat impotriva Ministerului Finantelor Publice de redactorul-sef adjunct al ziarului “Gardianul”, Andi Topala, instanta a decis ca exceptia de neconstitutionalitate invocata de colegul nostru trebuie sa fie luata in discutie de Curtea Constitutionala. Cititi articolul complet in Gardianul
Comenteaza….



