După ce Ierusalimul a fost cucerit în iulie 1099 ca urmare a primei cruciade, mulţi pelerini europeni s-au îndreptat spre locurile numite de ei Ţara Sfântă. Totuşi, deşi oraşul era relativ sub control, restul statelor cruciate nu erau. Bandiţii erau prezenţi în număr mare, şi mulţi pelerini erau măcelăriţi, uneori cu sutele, pe drumul de la Jaffa, situat pe coastă, în Ţara Sfântă.
În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens şi ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic pentru protecţia acestor pelerini. Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon. Cruciaţii numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, şi de aici ordinul şi-a tras numele de Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon, sau cavalerii “templieri”. Cu puţine resurse financiare la dispoziţie, ordinul de aproximativ nouă cavaleri se baza pe donaţii pentru a supravieţui. Emblema lor era reprezentată de doi cavaleri ce călăreau acelaşi cal, simbol al sărăciei.
Sărăcia templierilor nu a durat multă vreme. Ordinul avea un sprijin important în persoana lui Bernard de Clairvaux, un cleric de frunte, şi nepot al unuia dintre cavalerii fondatori. El a vorbit şi scris cu convingere în numele lor, şi în 1129, la Conciliul din Troyes, Ordinul a fost oficial recunoscut de Biserică. O dată cu acest act formal, templierii au devenit o destinaţie preferată a donaţiilor din Europa, primind bani, pământuri şi fii de nobili de la familii dornice să sprijinie lupta din Ţara Sfântă. Un alt beneficiu l-au primit în 1139, când bula papală a papei Inocenţiu al III-lea Omne Datum Optimum i-a scutit pe templieri de la supunerea la legile locale. Acest lucru însemna că templierii puteau traversa liber orice graniţe, nu trebuiau să plătească taxe, şi nu răspundeau decât în faţa papei.
Continuare>> Wikipedia & L’Ordre du Temple
MOTO : (Adrian Paunescu)
“Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.”
********************************
Versuri, Adrian Paunescu : Doamne, ocroteste-i pe romani !
1.Noi in cel dintai razboi am ajuns prin moarte eroi
Doamne ocroteste-i pe romani
Am dat sange si sudoare pentru Romania mare
Doamne ocroteste-i pe romani
8.Astfel am intrat si noi in al doilea razboi
Doamne ocroteste-i pe romani
Haideti dom’le Maresal in Moldova si Ardeal
Doamne ocroteste-i pe romani
2.Am dat viata si soldati pentru o patrie de frati
Doamne ocroteste-i pe romani
Am dat pata, am dat zisa de la Nistru pan’ la Tisa
Doamne ocroteste-i pe romani
9.Noi de dor de noi luptam pentru tara,
pentru neam
Doamne ocroteste-i pe romani
Pentru vechile hotare, pentru Romania mare
Doamne ocroteste-i pe romani
3.Dar pe urma 40 anul mari fardelegi
Doamne ocroteste-i pe romani
Doua fiare ne-au muscat: ultimatum si dictat
Doamne ocroteste-i pe romani
10.Si-am pierdut si-am fost rapusi
si-am fost ocupati de rusi
Doamne ocroteste-i pe romani
Aliati au tacut
Stalin a facut ce-a vrut
Doamne ocroteste-i pe romani
4.Biata lume nu stia ca intr-o zi la Moscova
Doamne ocroteste-i pe romani
Au semnat un pact neghiob Molotov si Ribbentrop
Doamne ocroteste-i pe romani
11.Si-am murit de mii de ori s-avem iarasi trei culori
Doamne ocroteste-i pe romani
Si-am platit cat nu se poate sfanta noastra libertate
Doamne ocroteste-i pe romani
5.Iar fascismul mondial ne-a luat parte din Ardeal
Doamne ocroteste-i pe romani
Si lui Horthy i l-au dat fie-i numele spurcat
Doamne ocroteste-i pe romani
12.Tara-i mica, vremea grea, ce-o mai fi om mai vedea
Doamne ocroteste-i pe romani
De uitat nu vom uita tara noastra cum e ea
Doamne ocroteste-i pe romani
6.Stalin cu teroarea sa ne-a luat Basarabia
Doamne ocroteste-i pe romani
Si cu Hitler in acord Bucovina de la nord
Doamne ocroteste-i pe romani
13.Cat o fi roman raman, pruncul va primi la san
Doamne ocroteste-i pe romani
Adevarul adevarat despre tot ce s-a intamplat
Doamne ocroteste-i pe romani
7.Ai mai mari talhari ne-au frant,
ne-au luat tara si pamant
Doamne ocroteste-i pe romani
Nimenea n-a auzit plansul nostru rastignit
Doamne ocroteste-i pe romani
14.Tine minte fiul meu ca exista Dumnezeu
Doamne ocroteste-i pe romani
Si un juramant te leaga: tara noastra nu-i intreaga
Insa asta doar pana intr-o zi
15.Cand vei fi si tu barbat
Sa te simti mereu soldat
Doamne, ocroteste-i pe romani
Pentru vechile hotare
Pentru Romania Mare
Doamne, ocroteste-i pe romani
********